Get the latest Flash Player to see this player.

Nu, tangoul nu a fost plăsmuit de strada oraşului românesc, deşi este o muzică şi un dans al străzii, născut în mahalaua cu străzi primejdioase, a cuţitelor şi a chitarei, în mahalaua cu amurguri orbitoare, a cărei traduceri in româneşte ar fi poate “Rică, fante de Obor” a lui Miron Radu Paraschivescu, cântată de Laurenţiu Profeta împreună cu o orchestră ad-hoc şi vocea lui Mihai Dumbravă(1) pasă-mi-te, sau, pentru purişti, de nenumăratele înregistrări ale lui Dona Dumitru Siminică, Gabi Luncă, Fărîmiţă Lambru, aiurea sau prin crâşme precum “La ţipă-n drum”.
Între tangou, care ne ispiteşte azi din afişele şcoliilor de dans sau ale spectacolelor cu dansatori excepţionali şi muzica mahalalelor autohtone se desfaşoară viaţa străzii noastre de azi.
Îmi vine greu să enunţ care este muzica străzilor acum; la ce visează omul mahalalei acum, adunând încă în condiţia sa de care nu poate scăpa cu nici un chip, capacitatea sexuală şi pornirea belicoasă.
“Muzical, tangoul nu este deloc important. El are importanţa pe care i-o acordăm fiecare dintre noi. Această reflecţie este corectă deşi se potriveşte la orice. De exemplu morţii noastre sau femeii care ne dispreţuieşte. Tangoul poate fi disputat şi sunt dispute asupra lui, dar conţine, ca orice lucru adevărat un secret”(2) la care au acces numai dansatorii şi muzicanţii.
În mod firesc, literatura dar şi arta grafică din care face parte şi fotografia este concepută în spaţiul în cele două dimensiuni ale colii de hârtie. Doar cei mai talentaţi reuşesc să pătrundă dincolo de limitarea hârtiei, acolo unde este cheia ascunsă sau vizualizarea scenei.
Ce destine tragice şi violente se desfăşoară în stradă ascuse inţelegerii noastre chiar de şirul cadenţat şi nesfârşit al paşilor în dansul şi muzica trecerii neîntrerupte către destinaţii neştiute!

(1)http://www.discogs.com/label/Electrecord” Electrecord EDD 1223, Vinyl, LP, 10″, Mono,1968

(2) Jorge Louis Borges – Istoria tangoului, Evaristo Carriego 1930.